Referat psihologie

Complexitatea noțiunii de psihic

P. Fraise – psihologia, cum indică și numele său este știința psihicului.

K. Lewin, R. Catttell, P Fraise propun paradigma SPR S=stimul, P=personalitate, R= reacție. Pentru că termenul de personalitate indică un domeniu mai restrâns, acesta a fost înlocuit cu cel de psihic în formul SPR.

Americanii Mandler, Miller, Jenson folosesc termenul de mind cu sens de psihic.

Psihicul este locul de organizare al tututoro proceselor psihice ce intervi între S și R.

El există și la animal, dar la om există un nou spațiu, ce se diferențiază de animal prin

·         Greutatea relativă a creierului

·         Apariția funcțiilor simbolice

·         Apariția prizei de conștiință

Eu gândesc că punctul de plecare al oricărui studiu psihlogic rămâne comportamentul, dar psihologia trebui definintă ca o știință a psihicului, mai curând decât o știință a comportamentului. Acestuui psihic îi corespund toate formele de elaborare a comportamentului nostru. ...Conștiința nu este decât una dintre manifestările sale, el se exprimă în sfârșit, în comportamentul complex, depinzând de jocul posibilului... Psihicul este ansamblul proceselor care determină conduita noastră. (Fraisse 1987).

Complexitatea psihicului provine din

-          Natura sa contradictorie,

-          Din ipostazele diferite sub care apare

-          Din dinamica funcționalității sale.

Psihicul este interiorizat (ascuns, latent, virtual), dar și exteriorizat (manifest, real)

Psihicul dispune de manifestări normale, dar și de desfășurări surprinzătoare, patologice (halucinații, stări emoționale și ideative bizare, stranii)

Psihicul este determinat de produsul împrejurărilor, dar și determinant, poducător de împrejurări prin care oamenii își propagă experiența, voința, inteligența și acțiunea.

Psihicul conduce și instrumentează viața, mijlocește depășirea naturii prin cultură. În aceste condiții este firesc să apară concepții, teorii și orientări contradictorii privind psihicul uman.

Caracteristicile psihicului uman

1.      Psihicul ca formă a vieții de relație

Organismele vii există ca urmare a capacității de adaptare.

Ele exercită funcția de semnalizare =  de mediere a reacțiilor și comportamentelor vitale, prin INFORMAȚII dobândite la diferite niveluri ( iritabilitate, excitabilitate, sensibilitate, in teligență senzoiomotorie, reflexivitate)

Reacțiile de semnalizare fac parte din sfera vieții de relație.

În absența lor nu se poate asigura aschimbul de substanțe, conservarea, reproducerea, iar existența organisumului e în pericol.

Psihicul este una dintre formele vieții de relație, când organismul reacționează prin  sensibilitate, inteligență, reflexivitate.

Numai în relație cu ceva omul vede, aude, elaborează gânduri, face mișcări.

Suspendarea relației cu mediul ambiant duce laperturbarea vieții psihice și face imposibilă viața.

 Epxerimentul de izolare și privare senzorială efectuat de Hebb, Heron și Scott (1954), arată că psihicul nu există și nu funcționează normal decât în relație cu exteriotul, fiind expresia nemijlocită a vieții de relație a individului.

Un grup de persoane au fost izolate timp într-o cameră în care stăteau așezați confortabil pe un divan, dar în care s-a întrerupt orice contact cu lumea exterioară (nu vedeau, nu auzeau, nu se mișcau, nu puteau să pipăie). După 20 de ore de absență a contactului cu lumea exterioarp erau tulburați, incapabili să se comporte și sa gândească normal. S-a observat și apariția unor tulburări emoționale și scăderea performanțelor intelectuale.

2.      Psihicul ca fenomen inseparabil de structurile materiale, cuantice și energetice

Psihicul este un produs al materiei superioare organizate.

Identitatea structurilor informaționale și de conștiință ale psihicului, nu poate exista și persista în afara raportului material energetic, fizico-chimic, electrofiziologic.

Distrugerea organelor de simț, a unei părți de creier în cazul unor traume cerebrale determină destruturarrea sau suspendarea funcțiilor psihice. Aceasta demonstrează legătura indestructibilă dintre psihic și creier. Același lucru se observă și atunci când para tulburări psihice ca urmare a unor boli cerebrale, a administrării unor medicamente sau substanțe psihotrope. În cazul morții clinice neuronii se alterează în 5-10 minute.

Nattura legăturii dintre psihic și creier  a fost interpretată în mai multe moduri

-          Reprezentanții dualismului și paralelismului consideră că procesele conștiinței și procesele neuronale se desfășoară în paralele. Creierul este un instrument sau suport al principiilor spirituale preexistente. Reprezentanșii acestei teorii consideră că studiul creierului nu ar folosi pentru înțelegerea psihicului.

-          Orientarea monistă presupune reducerea psihicului la creier, a psihologicului la fiziologic. S-a  concluzionat că psihicul este generat de structura celulară a creierului și cp el ar putea fi descris cu ajutorul transformărilor chimice. Reprezentanții psihobiologiei au tendința de a identifica comportamentul cu activitatea nervoasă a creierului. Identitatea dintre stările mentale și stările fiziologice sau fiziochimice ale creierului uman se impun cu toată legitimitatea. (Changeux, 1986).

-          Modelul interacționist sistemic , propus de Mihai Golu,arată că creirul este organ al psihicului, iar psihicul este funcția sa. Creierul nu poate produce viață psihică (nu poate produce amintiri, idei, imagini) atunci când este izolat de sursele informaționale.

-          Cognitivismul – psihicul aparține categoriei fenomenelor informaționale.

3.      Psihicul, ca o construcție subiectivă (internă) mentală a realității obiective, se exteriorizează în comportament

Psihicul are propritatea de a a reproduce și tranpune obiectivul în subiectiv, realitatea înconjurătoare în planul ideal.

Reproducerea psihică are caracter ideal, activ subiectiv și constructiv. Prin identitatea sa, psihicul, ca fenomn impalpabil se opune lumii materiale, dar totodată o dezvăluie. Prin activismul său, care presupune schimbarea concomitentă în obiectul rerodus și subictul care reproduce, psihicul se opune nemișcării. El nu este o simplă contemplare, ceva mort, abstract, fără mișcare și fără contradicții, ci ceva viu, în continuă mișcare și transformare. Prin caracterul său subiectiv psihicul se impregnează cu ce este propriu, specific subiecutlui, reprezentativ pentru el. A fi subiectiv înseamnă a reflecta corect, adecvat obiectul ca obiect, însă filtrat prin propria interioritate psihică. În condițiile apariției unor factori perturbatiru realitatea se deformează, dar până la urmă ea se corectează din necesități adaptative. Psihicul are capacitatea de a reproduce realitatea, dar și de a o crea, oferind la ieșire mai multe informații decât s-au constata la intrare. Psihicul are carcater constructiv, între reproducere și creație existând o strânsă legătură.

4.      Psihicul ca fenomen condiționat și determinat social-istoric

Omul este o ființă socială, relațională, trăind și acționând alături de alți oameni. Împrejurările și contextele situaționale în care este implicat îi modelează simțirea, gândirea, voința, comportamentul.Evoluția omului nu se realizează de la sine, ci prin intermediul mijloacelor materiale (unelte, obiecte), dar și a mijloacelor spirituale (semne, simboluri, cuvinte). Comportamentul individual este impregnat de tradiții, obiceiuri, mentalități, prejudecăți, dar și de spiritul epocii în care trăiește. Margaret Mead arată că o serie de fenomene specifice culturii și civilizației occidentale ( complexul Oedip, criza adolescenței), nu sunt întâlnite în alte culturi și civilizații.

Ceea ce trebuie să reținem este că fenomenele psihice sunt inegal influențate social.  Fenomenele psihice primare, comune pentru om și animal, sunt doar condiționate social-istoric, în timp ce cele superioare, specific umane sunt determinate social-istoric.  Copii crescuți de animale s-au dezvoltat sub raportbiologic, și-au ascuțit o serie de simțuri, dar în momentul în care au fost aduși în mediul social, nu au reușit să formeze și să dezvolte capacități specific umane.
5. Notele definitorii ale psihicului uman

-psihicul este un model infromațional intern al lumii externe cu rol adaptativ specific

-apariția lui se înscrie ca moment de apogeu pe scara evoluției animale

- psihicul se suspune legii generale a dezvoltării, modificându-și de-a lungul timpului organizarea și funcțiile

-esența psihicului, care nu posedă nici o proprietate substanțială (greutate, volum, densitate, gust, miros) rămâne de natură ideală, nonsubstanțială. El este o ebtitate de oridin relațional, comunicațional, informațional.

 Referinte Zlate M. Fundamentele psihologiei. Ed. Polirom 2009