Valuri calatoare

                                                        Valuri călătoare

Pădurile învelite în ceanura lacrimilor,care au zguduit pământul alcătuit din pietrele albe ale umbrei speranței,animalele care se tăvălesc pe jos în urma unor chinuri,care au ucis cetățile flăcărilor ultimilor păsări ,haosul cerului lipsit de un determimism și de jocul cauză-arbitru,catastrofă a umanității, a făcut  să răsară în anecdota zilei de ieri un ou de faianță,împrejmuit de hotarele necunoscute ale urletului,ce ne-a cutremurat  pe toți indiferent de statutul nostru.Asemenea lui Atlas această ființă a perfecțiunii și contrastantă cu restul purta întraga lume lipsită de aerul fericirii,pe care nu o să-l respire aproape niciodată.Locul acela umbrit de misterul morții ,un alt început ascuns in cenușa râului Styx ce circula pe sus te făcea să te gândești la supraviețuirea ființei atât de mici ,care purta păcatul primordialului,al infuziei mucegaiului care începea a face acel loc putred ,deși era brodat cu această picătură a urâtului .Acel ou atât de necunoscut părea să nu crească in arșița lipsită de vântul ,care poartă  necurata amintire a zilei de ieri.Era atât de puternic si neînsemnat ,atât de monoton prin mișcarea lui atât de impresionantă  pentru întregul loc ,în care zbura numai lacrima închisă la culoare atât de potrivită pentru a trăi sunetul celei de-a șaptea simfonii a non-sunetului.Tot în acest loc nu ajungea raza unui astru,care să-l ajute ,pe purtătorul locului împrejmuit de chin și haos......o bietul ou al aripilor albe!.....În fiecare zi ,care era ca durată  asemenea unor mii de ani în depărtare scădea..scădea din ce în ce mai mult :într-o zi era cât  un fir de iarbă,in altă zi devenise perla anexitații,a simțirii nimicului și  în urmatoarea nu l-am mai văzut pe bietul de el,era de nevăzut printre lanțurile,care le ținea singurul lucru nepotrivit al acestui loc lipsit de viață a infinitului ....era oare  nici urmă de ea....,biata ființă a infinitului....era oare o microcelulă de bine,opera de artă a nimanui decât a unei zguduiri pierdute în marea anemică a rutinei?

 Într-o zi mult așteptată ,falsa ruină a nimenui apăru...apărură ochii albaștri al unui copil,înspumați  de dorul negru de a vedea lumina...lumina nimănui,atât de plină de speranță  nevazută pentru acel loc.....era acoperit de puful alb,semănând cu pudra zahărului,fiecare cubuleț având culoarea surâsului nostalgic și alternanța de întrebare.La fel și noua ființă pe planeta întunecată  plină de arsiță,stătea și privea întunericul ,care o umbrea și îl percepea asemenea unei pietre...aștepta și aștepta lumina,care îl  putea face să vadă mai departe stânca ,pe care o purta....a suferinței....pe zi ce trecea devenea din ce în ce mai trist ,parcă era mai cenușiu,iar într-o zi începu să își închidă ușor pleoapele ,care alunecau într-un ritm andante....încet ,încetișor ,parcă dispărea albastrul oceanului,parcă lacrima sa nu se mai vedea,parcă dispărea tot,până și flacăra ,care ieșea încetișor din locul ei lipsit de profunzime si dintr-o data a disparut tot si se facea si mai mic.....,dar nu ramase nevazut pentru ca dintr-o data a disparut tot si se facea si mai mic ...dar nu ramase nevazut pentru ca dintr-o data ,atat de spontan reusi ...reusi sa iasa deasupra ghetii,care i-a ucis inima de plumb,lipsita de sange si de vene,care sa circule prin el,iar acesta a decis ceva impresionant,iar el spuse:

-Oricat de mic si neinsemnat as fi,oricat de lipsit de gandire si de florile albe,pure,hartii negasite sunt…oricat de necunoscut as fi in acest intuneric am decis………am decis sa plec!sa plec departe sa gasesc…sa gasesc altceva!.

A stat cateva minute acolo si a incercat sa fuga,dar greutatea respectiva il impiedica pe micul necunoscut cu pene cenusii si cu ochii albi ca de faianta………bietul  de el a alunecat pe podeaua haosul si ramase intepenit in lanturile,care nu ii mai dadeau scapare.Imediat pe mana lui crescu o panza de paianjen,pe care ramane urma scancetului in acel loc,iar pe mana sa veni un sarpe atat de rau din lacate,care il tinea intr-un loc…Oh,visele lui,prima sa speranta…..nerasplatita de haosul in care s-a nascut intr-un loc gresit!Se ridica asa cum putu,dar inca era captiv in locul de acasa ,pulsul ii crestea din ce in ce mai tare,speranta de a scapa devenea o furtuna ochii sai deveneau rosii,el o fiinta rotunda si dintr-o data cu acest nou dar dobandit reusi sa scape ……..Crescu,devenise mai mare de-a dreptul gigantic ,nimeni nu il mai putea opri decat el pe el insusi si incepu sa mearga incet pentru a nu mai comite aceasi greseala fatala,care il putea tine pe el intr-un loc,el microcosmosul rotatiei si inselator,se misca in departare….mergea si se uita in jur cu ochii sai,un felinar al inconstiintei,iar el ca un fel de melc se tara pentru a simti si el odata ceva mai presus decat tristetea,care a distrus umanitatea.Dorea sa scape cu orice pret de ruina,care il dobora pe necunoscutul cu ochii lucitori ca a unor diamante.

In fata necunoscutului aparu o pasare albicioasa de hartie ce plonja catre el.Din gura ei ieseau fructele dulci ,iesea o cascada de curcubeu de fericire ,de ghirlande ale viitorului albastru ,ce doreste a fi asteptat de tanarul  necunoscut umbrit de panseluta,care a cazut peste stanca sa ,fara forma si neinteresanta…..acum era altceva ,era universal negru imprejmuit de un alt cer de neuitat si dintr-o data in fata sa se vazu un copac lumanare,al vanturilor salbatice,nestatornice,a iubirii neiertatoare,al vietii enigmatice,al cantecului ce a doborat un zid,moartea.Dintr-o data a devenit fericit si lumea sa a inceput sa prinda viata,stanca sa se coloreze,dar bietul soare a fost stins de vantul nesperantei,ce a abolit dinastia de culoare….din nou in aceasi stare….repetitie…Iar calatorul portilor ,arcuri ale triumfului deschise a decis sa urmareasca fiinta gratioasa a baletului de ieri,a carei aripi incepea sa-l imbratiseze si sa-l gadile pe fiul/fiica puzzelurilor iubite si aurite de jocul unor repetitii.Dansa si el/ea pe valsul partilor de fantezie ,care il faceau aproape de ingerul a carei ape au cutremurat ziua sa devina una cu lira lui Orfeu de negasit.In tabloul partiturii ce a fost scrisa pe panza mucegaiului ce-a cotropit uscatul fara de mare,al vietii premeditate  a cazut din gura vestitorului de razboi si pace o perla,prinsa de mana de tinichea si lanturi de matraguna intunecata a otravurilor salvatoare .S-a creat un labirint a doua hotare-ntunecate,care tineau bobocul alb din care s-a nascut o crenguta neinsemnata ,atragatoare si insangerata de amintirea darului uitat.A inceput sa o urmareasca pe cea care i-a oferit darul si mai mult,iar dintr-o data fiinta a prins in vantul cel puternic aripi albe,arata atat de ciudat pentru cealalta fiinta incat dansul lor era mai alert ,parea asemenea unui miel atat de pur care fugea de lupul cel nevinovat,a carui ochi avea numai pofta de-ai vedea picioarele fine ,totul devenea o opera a unei rotatii in care tot locul devenea din ce in ce mai inspumat de dorinta de a simti valurile de lumina,de  caldura si iertare,parca doreau a recreea gradina Edenului pictata de un artist pe unul dintre palaturile cerului,care au captivat locul cu trairea amprentei primei creatii lipsita de esec,ea ajungand sa poarte trupul sensibil al unei amfore invelite cu matase de oglinda.Dintr-o data ambii au inceput sa creeze o lumina din care a rasarit o floare ,atat de mare si de bine brodata cu emotia sufletelor noi aparute ,iar din aceasta imensa drumetie in panza haosului nestiut ,iar din aceasta floare au iesit  doua globuri neiertatoare ce au captivat o nefiinta disasociata cu misterul ce il  fac din scaparea cenusei ,veche ceata…totul era in deplina metamorfoza ….si uite un glob gri de ceata si un astru atat de involburat in comoara ce s-a format pentru a tranforma stanca nimanui de pe tanarul/tanara din fulgi,o pasare maiastra pe cerul infinitului,sculptat in iubirea unor astre de necunoscut…atat de puternic ce a aparut in urma drumului de speranta a fostului ou necunoscut ,pasare ce a format un cer cu alta  cu doua stele ale vitalului dorit de revazut printre trestiile negrului albastre intr-un loc neuniform cu doua inimi.