Viata si moartea -eseu

Viata este o sinteza a procedelor biologice, care caracterizeaza organismele si este prezenta de la nastere pana la moarte.Ideea de viata poate fi interpretata dinpunctul de vedere al mai multor credinte ,dar se stie ca este scurta fiind asemanatoare unui vis.Viata este efemera si are un sfarsit,la fel ca orice lucru  de pe pmant.Nu exista nimic etern decat sufletul,care va ramane mereu la fel ca o amintire.Marcus aurelianus spune ca ,,N-ar trebui sa te temi de moarte,ci mai degraba ca n-ai inceput inca sa traiesti.”Fraza aceasta impune cateva ambiguitati in interpretare,dar replica explica cum singurul lucru sigur este”moartea” sau “sfarsitul”,intrucat viata ne da libertatea de a incerca tot ce ne dorim si de a ne Aventura in expeditia lumii cunoasterii.Totusi dupa moarte nu se stie ce va urma si ne gandim la un sfarsit absolut.O asociem cu terminarea unui lucru pozitiv,fiind aspectul perisabil si distructibil al vietii umane.Ii dam dimensiunea de portal catre alta lume si ne induce etapele pasarii Pheonix.Noaptea este momentul linistii,a viselor si a misterelor.\i\n somn au loc vise,care reprezinta crearea unei lumi de sentimente, de imagini,ganduri si sunt un simbol ,al aventurii individuale,adanc inradacinate in intimitatea cunostintei si care scapa propriul creator,ne apara drept expresia cea mai tainica si mai impudica a finite nostre.\p\rin ele nr putem cunoaste pe sine insasi.In vise este prezenta intersectia celor doua lumi,cea in care traim si cea de dincolo.

            Deci viata este ceva relativ, dar intrebarea este ce urmeaza dupa moarte?Sa ne gandim la teoria creieruli intr-un borcan impusa de Hillary Putman,plecand de la prima parte a artcolului preent in ,,Meditatii matematice’’ a lui Decartes.Decartes isi va nega afirmati,in timp ce Hillary Putman spune ca am trai intr-un film sau o iluzie create de un savant nebun.Am putea sa ne gandim la credinta crestina,dar si la cea din antichitate care presupune existent lumii de dincolo.In antichitate crezul in existent lumii de dincolo a fost dovedit de constructia templelor ziggurat asemanatoare simbolului axis mundi deoarece marcheaza comuniunea intre cer si pamant.De asemenea,este dovedit si de faptul ca in mormant se adaugau obiecte pentru viata urmatoare.Daca stam si ne gandim,sicriul este asemanator unei barci marcand calatoria sufletului in alta lume, cu ajutorul fluviului destinului. Tudor Arghezi aseamănă trecerea în neființă cu jocul ֦de-a v-ați ascunselea֞ făcându-l pe lector să se împace cu gândul ei. În poezia ֦De-a v-ați ascuns֞ încearcă să o prezinte ca pe o etapă firească, prin care trece toată lumea, fiind asemănătoare unui ֦֦joc viclean de bătrâni, Cu copii, ca voi, cu fetițe ca tine֞ . Lupta dintre destin uman și om este evidențiată abia în antiteza Joc de slugi și de stăpâni. Omul i se va supune mereu destinului fiind un slujitor, care urmează tainele stăpânului. Acest joc nu poate fi oprit de nimeni, la fel ca și timpul care trece cu pași grăbiți. Autorul explică printr-o enumerație ritualul trecerii în celaltă lume O să mă culc la pământ, O să stau fără cuvțnt, De pildă lângă un copac. Este explicită înmormântarea prin sintagma o să mă culc la pământ. Copacul este un simbol al comuniunii cerului cu pământul și al sufletului uman, bogat în amintiri și învățături dobândite de-a lungul vieții. Totuși, oricât de sobru ar fi acest eveniment, i se dă un caracter de voință, fiind marcat de faptul că la un moment dat, oamenii se vor întâlni în lumea de dincolo.

            Moartea este redată și în opera La Țigănci printr-o perdea de simboluri. Acțiunea nuvelei se petrece în anul 1905, începând cu o situație perfect normală, în care Gvrilescu, un profesor de pian cu o situație precară, călătorește cu tramvaiul. Mereu în tramvai se povestește de casa țiganilor, aflată într-o pădure cu nuci bătrâni. Artisdul era impresionat de respectivul loc. El își uită partiturile, rămâne în stația unde era casa țigăncilor. El este ademenit de o fată și intră în locul dorit. L-a dus în interior, unde întâlnește o bătrânăasemănătoare centaurului din infern. Femeia îl duce la trei fete, o țigancă, o grecoaică și o evreică. De aici, prin tehnica surprizei și intruziunea irealului autorul adâncește misterul. Cele trei femei practică un ritual asupralui, asemănător cu un dans. Este vorba de hora ielelor, ființe folclorice românești, care sunt sufletele tinerelor moarte înainte de nuntă. Eroul încearcă să iasă din ritualul aplicat, dar nu reușește. Până la urmă moare, momentul fiind prezentat ca întoarcere în lumea reală. Mircea Eliade descrie prin coduri de cuvinte, drumul sufletului spre rai. Înainte de a merge în rai, sufletul vede ce se va întâmpla în viitor. Își cautăvechii elevi, dar nu îi găsește, bacnota s-a schimbat, madame Trandafirescu a murit în urmă cu cinci ani, își caută soția care s-a mutat în Germania. Într-un final ia o trăsură, simbol al plecării sufletului spre Rai, și o revede pe femeia pe care a iubit-o cel mai mult, Hildegard. Cartea se încheie cu plecarea sa alături de ea în pădurea raiului.Presupun că eroul a ajuns în paradis sau în centrul lumii. Pădurea este un sanctuar, un simbol al vieții și al sufletului uman. De asemenea paradisul este un spațiu al idealului, lipsit de rău. În el se află o grădină luxuriantă, o fântână (originea vieții și a cunoașterii), iar timpul trece greu. O zi înseamnă o mie de zile pământești. Majoritatea sufletelor de pe pământ sunt pure, iar fiecare dintre oameni greșește. Unii percep faptul că oamenii ajung în iad sau în paradis, fie parcurg un drum. Ideea drumuluieste impusă în creația lui Dnate Aligheri, Divina Comedie. În această operă literară, autorul face o călătorie în trei lumi, Infernul, Purgatoriul și Paradisul, alături de poetul Virgiliu (simbol al rațiunii) și apoi de Beatrice (simbol al credinței). Merge în nouă cercuri. Primul este limbul, acolo unde se află păgânii virtuoși, al doilea este cel al desfrânaților (păcătoșii din dragoste), al treilea este cel al mâncării (un monstru înfiorător numit Ceber veghea oamenii), al patrulea este cel al zgârciților, al cincilea este cel al furioșilor, al șaptelea al violenților, sinucigașilor, cămătarilor, al optălea cel al proxeneților, lingușitorilor, ghicitorilor, iar ultimul este cel al trădătorilor. Credința catolică, dar și cea musulmană consideră că fiecare suflet va fi repartizat pe unul dintre cele nouă etaje.

            Tema vieții și a morții este amplu abordată în literatură și folosește elemente sacre alături de credințe diverse.