Podisul Moldovei - referat geografie
Podișul
Moldovei
Podişul
Moldovei, cel mai ȋntins şi mai reprezentativ podiş al țării, situate ȋntre
orogenul carpatic şi Prut, se integrează ȋn mod armonios ȋn ținuturile
deluroase cu un peisaj puternic umanizat, care completează alcătuirea unitară,
concentrică, a
pămȃntului romȃnesc.
Geneza Podișului Moldovei
Podisul
Moldovei este o zona reprezentativă de platformă literalmente fundamentul
,alcătuit din șisturi cristaline si intruziuni de granite, apartine unuia
dintre cele mai vechi uscaturi ale Europei (platforma Europeana). Acest
fundament datează din erele arhaice si proterozoice și coboară în trepte spre
Carpații Orientali așadar se gasește în partea nord-estica a podișului.Peste
acest fundament s-au așezat sedimente paleozoice, ,mezozoice și neozoice,cele mezozoice aparând la zi în
malul Prutului iar cele nezozoice în lungul afluenților lui.Actualul podiș a
devenit uscat la sfârșitul nezozoicului și începutul cuaternarului prin înălțarea
fundamentului și a cuverturii sedimentare.În halocen, o data cu încălzirea
climei, apele curgătoare au modelat prin eroziune si acumulare văile, terasele
si luncile.
Limite
La vest, intre văile Sucevei şi
Moldovei, podişul este dominat de Obcinile Bucovinei, iar ȋn continuare pȃnă la
Valea Trotuşului, limita corespunde cu Subcarpații Moldovei, din care o serie
de ȋnălțimi (cele din estul depresiunilor Ozana-Topolița şi Cracău-Bistrița)
aparțin podişului.
De la nord-est de
Adjud, pȃnă la nord-est de Mărăşeşti limita se menține pe versantul sudic,
ȋnalt şi abrupt al văii Siretului. Spre sud podişul este delimitat de Cȃmpia
Romȃnă. Spre nord şi est limitele au un caracter convențional, suprapunȃndu-se
frontierei.
Structural, cea mai mare parte a podişului corespunde
platformei Moldoveneşti, iar sectorul său sudic, Depresiunii Bȃrladului.
Cuvertura sedimentară necutată care acoperă soclul cristalin are grosimi ce
cresc de la cȃteva sute de metri ȋn nord est, la peste 2000-3000m ȋn vest şi
sud. Podişul Moldovei are o altitudine medie de
cca 250 m, iar extremele se situează la 688 m (Dl.Ciungi) şi 10 m (Lunca
Prutului),înălțimile cele mai mari depășind 400 de metri.
Peste 25 % sunt înălţimi mai mari de 300 m ,0,5 % peste
500 m), apoi peste 63 % sunt culoare de vale şi dealuri dezvoltate între 100 şi
300 m. Circa
11 % aparţin culoarelor Siretului şi Prutului, la altitudini mici de 100 m care
constituie nivele de bază regională ce impun un ritm accelerat proceselor de
albie din întregul podiş,albiile lor se află la altitudini diferite (pe Siret
coboară de la 300 m, la intrarea în ţară, la 185 m la Roman şi 26 m la intrarea
în câmpie; pe Prut, 130 m în nord, cca 30 m în zona Iaşi şi 10-16 m în sud) de
unde rezultă un potenţial denudativ mult mai activ la afluenţii Prutului.
Formațiunile geologice de suprafață aparțin miocenului, ȋn jumătatea
nordică şi pliocenului ȋn cea sudică. Ele au o structură monoclinală pe
direcția nord-vest-sud-est şi sunt formate dintr-un complex de argile şi marne,
cu alternanțe de nisipuri, la care se adaugă local orizonturi subțiri de
gresii, calcare, conglomerate, prundişuri, etc. Pe mari porțiuni acestea sunt
acoperite de depozite cuaternare: luturi loessoide, aluviuni şi materiale luto-nisipo-argiloase
ȋn lungul văilor.
Podişul Moldovei se caracterizează
prin următoarele subunități:
- Podişul piemontan Ciungi-Corni şi
Culoarul Moldova-Siret,
- Podişul Sucevei,
- Cȃmpia Moldovei,
- Podişul Bȃrladului,
- Podişul Covurluiului.
Podişul
piemontan Ciungi-Corni şi Culoarul Moldova-Siret, ocupă partea vestică a
Moldovei estracarpatice, situată ȋntre Obcinile Bucovinei, Subcarpații şi
sectoarele mijlocii ale văilor Suceava, Moldova şi Siret. Se caracterizează
prin prezența unui fond structural-morfologic şi biopedoclimatic asemănător cu
Podişul Sucevei. Din loc ȋn loc, s-au suprapus elemente de natură carpatică,
cum sunt depozitele groase de prundişuri piemontane. Din vechea cȃmpie
piemontană pericarpatică sarmațiană se mai păstrează doar cȃteva dealuri şi
coline izolate ale căror versanți reflectă o puternică modelare fluvială şi
deluvială.
Se remarcă un
sector ȋnalt, format din masivele deluroase cu prelungiri domoale spre est:
Ciungi 689m, Boiştea 583m, Corni 592m, Runcu 597m, etc. şi altul mai coborȃt al
depresiunilor şi cȃmpiilor piemontane: Depresiunea Rădăuți, Depresiunea Baia şi
Culoarul Moldovei şi Siretului.
Podişul Sucevei, este partea cea mai ȋnaltă a Podişului Moldovei. Se caracterizează
printr-o largă dezvoltare a reliefului structural pe orizonturi de gresii,
calcare şi conglomerate sarmațiene. Spre vest şi sud-vest se află ȋn contact cu
Podişul piemontan, iar spre est un abrupt ce depăşeşte 200m ȋl desparte de
Cȃmpia Moldovei. Ȋn Podişul Sucevei s-au individualizat mai multe subunități
geografice cu trăsături proprii: unele ȋnalte, masive – Podişul Dragomirnei,
Podişul Fălticenilor, Culmea Bour, Dealul Mare Hȃrlău; altele mai joase:
Depresiunea Litenilor, ȋnşeuările Bucecea şi Ruginoasa Strunga.
Cȃmpia Moldovei
Este aşezată ȋn partea de nord-est.
Ea este mărginită la sud de Podişul Central Moldovenesc, reprezentat prin
subunitatea de platouri structurale Tansa-Repedea, iar la vest de Podişul
Sucevei. Spre nord şi est se continuă dincolo de Prut ȋn Cȃmpia Bălților.
Limita nordică este dată de Coasta Ibăneştilor. Contactul cu podişul ȋnalt de
la sud şi vest se face prin intermediul unor abrubturi. Spre sud, denivelarea
dintre Cȃmpia Moldovei şi Podişul Central Moldovenesc este dată de “Coasta
Iaşilor”.
Ȋn ansamblul său,
relieful Cȃmpiei Moldovei are un aspect vălurat cu interfluvii colinare sau sub
formă de mici platouri joase. Relieful Cȃmpiei Moldovei se etajează ȋntre 271m
la nord şi 32m la confluența Bahluiului cu Jijia. Altitudinea reliefului scade
de la nord-vest spre sud-est, diferența de nivel fiind de 50-100m.
Ȋn cuprinsul
acestei subunități deosebim:
- Cȃmpia Jijiei
superioare şi Başeului cu o predominare
a platourilor joase, sau a colinelor sculpturate cu poduri largi situate la
altitudini medii ȋn jur de 160-180m;
- Cȃmpia Jijiei
inferioare şi a Bahluiului, cu un relief mai vălurat, cu văi largi, cu
altitudini medii de 150-100m;
- Lunca Prutului cu
un ansamblu de terase acoperite de depozite groase de nisipuri şi prundişuri
peste care sunt depozite cu aluviuni nisipo-argiloase şi chiar argiloase.
Podişul Bȃrladului, ocupă spațiul dintre Siret şi Prut.
La nord limita este
marcată de Şaua Ruginoasa-Strunga şi de “Coasta Iaşilor”. Spre sud limita este
dată de o serie de localități: Nicoreşti, Țecu, Dighigeni.
Ȋn nord predomină
orizonturile de gresii calcaroase, relieful este masiv format din suprafețe
ȋntinse cu caracter structural. La sud de Vaslui sunt fomațiuni nisip argiloase pliocene ce alcătuiesc coline
prelungi separate de văi relative paralele.
Deosebim
următoarele subunități: Podişul Central Moldovenesc, Colinele Tutovei,
Dealurile Fălciului şi Cȃmpia colinară a Fălciului.
Podişul Covurluiului, se caracterizează printr-un relief format dintr-o
succesiune de culmi şi cȃmpuri tot mai largi pe măsură ce coboară de la nord
spre sud. Altitudinea maximă se găseşte ȋn nord lȃngă Bereşti (300m), iar cele
minime ȋntre văile Siretului şi Dunării (50-75m) pe interfluvii şi sub 12m la
nivelul luncilor. Diferențele dintre partea nordică, colinară a Podişului
Covurluiului şi cea sudică format de cȃmpuri ȋnalte au condus la separarea
Colinelor Covurluiului de Cȃmpia Covurluiului, aceasta aparținȃnd de fapt, prin
geneză şi aspecte fizico-geografice Cȃmpiei Romȃne.
Rețeaua
hidrografică
Hidrografia este reprezentată de ape de suprafață
şi de ape subterane.
. Apele de suprafață
sunt rȃuri şi iazuri fiind constituite
de bazinul Siretului,bazinul Prutului și diverse lacuri și iazuri.
Ȋn Podişul Sucevei, Siretul adună apele rȃurilor Suceava,
Şomuzu Mare şi Moldova. Ȋn est ȋn Cȃmpia Moldovei Prutul primeşte ca afluenți
pe Başeu, Jijia şi Bahlui, iar ȋn Podişul Bȃrladului rȃul Bȃrlad ce se varsă ȋn
Siret are ca afluenți rȃurile Vaslui, Tutova, Zeletin, Berbeci. Deasemeni sunt
construite şi iazuri de om. În lungul
râurilor mari există 6 – 8 terase (la Siret şi Prut se adaugă un nivel superior
în rocă), terasele de 20-25 m, 50-60 m, 90-125 m, cu dezvoltare clară şi cu
suficiente elemente pentru datare,reprezentând repere în stabilirea sistemului
morfocronologic cuaternar al podişului. Rȃurile au o alimentare pluvială
moderată ȋn sectoarele mai ȋnalte şi pluvionivală ȋn cele mai joase. Aceste
surse sunt ȋntregite de o contribuție modestă a apelor subterane ,astfel ape de
adancime și freatice în această regiune,cele de adâncime au debite mari și
grade de mineralizare deosebite: sunt cloruro-sodice, sulfuroase, bicarbonatate şi au
caracter artezian, duritatea mare nu permitând utilizarea economică a lor.
Apele freatice sunt cantonate în depozitele pliocen-superioare şi cuaternare,
la adâncime redusă. Sunt dependente de regimul precipitaţiilor şi de
temperaturile ridicate din sezonul cald. Unele apar la zi pe aliniamente de
izvoare desfăşurate la baza cuestelor, frunţilor de terasă, având debite mai
mari şi calităţi ce permit folosirea pe plan local.
Cele mai multe izvoare, îndeosebi din dealurile joase, au
debite reduse şi un grad de mineralizare la limita de potabilitate acceptată.
În prezent, aici necesarul este acoperit parţial de
transportul prin conducte din alte regiuni (la Iaşi este racordată o conductă
de la Timişeşti din Valea Moldovei) sau din lacurile de acumulare amenajate în
acest scop (pe Prut, Racova, Bistriţa etc.).
Clima
Poziția ȋn estul
țarii şi altitudinea coborȃtă explică climatul temperat continental destul de
pronunțat. Ȋn culoarul Ciungi-Corni se resimte influența maselor de aer baltic,
clima fiind ȋn general mai răcoroasă şi mai umedă. Podişul Sucevei se
individualizează din punct de vedere termic prin temperaturi medii anuale de
8°C şi precipitații medii anuale de 550-650mm. Cȃmpia Moldovei se află sub
influența maselor de aer estice(din est mase continentale, iarna reci şi uscate
ce dau temperaturi joase, viscole, geruri şi vara calde şi uscate ce imprimă
nuanţa continentală; din sud, mase de aer cald, umede sau uscate care
accentuează fenomenele de secetă sau provoacă în sud desprimăvăriri sau
precipitaţii la începutul iernii; din nord, mase baltice, polare reci şi
umede), cu temperature medii anuale de 8-9.6°C şi precipitații medii anuale
ȋntre 475 şi 550mm, iar ȋn Podişul Bȃrladului temperaturile medii anuale
oscilează ȋntre 8-9.8°C şi precipitații medii anuale ce coboară la 400-500mm.
Solurile
Solurile în zona
moldovei se pot categorisi în molisoluri/cernoziomuri,argiluvisoluri/
luvisoluri) și soluri intrazonale.Molisolurile se
desfăşoară în sudul podişului şi în Câmpia Moldovei. Legătura dintre cele două
areale se realizează prin Culoarul Prutului. Se suprapune cu silvostepa şi
stepa, dezvoltându-se îndeosebi între 100 şi 250 m altitudine.
Se desfăşoară la înălţimi de 300 și 600 m. Solurile
intra-zonale ocupă areale reduse, fiind determinate de condiţiile
locale de relief, rocă, grad de umiditate, intensitate a eroziunii etc. Tipice
sunt: solurile aluviale (aluviosoluri, în lunci, au fertilitate bună),
lăcoviştile (gleiosoluri în sud-estul podişului), solurile gleice (gleiosoluri,
Podişul Sucevei – în luncile Siretului, Moldovei, Depresiunea Rădăuţi) folosite
pentru păşuni şi fâneţe, soluri halomorfe (salsodisoluri - îndeosebi în Câmpia
Moldovei, Culoarul Prutului, Dealurile Fălciului, pe marne şi argile în
condiţiile climatului excesiv continental) şi erodisoluri (erodosoluri) pe
versanţii afectaţi intens de şiroire, spălare în suprafaţă şi alunecări de
teren. În concluzie ele încep cu cele mai putin evoluate din est si sud-est,
(soluri cernosiomice) spre cele mai involuate in vest si nord-vest (soluri
argiloiluviale).
Vegetația,fauna
și flora
Vegetaţia este reprezentată de stepa în Campia
Jijiei şi Depresiunea Elanului, silvostepă in Podisul Barladului şi Campia
Jijiei (stejar pufos şi brumăriu), etajul stejarului şi pe mici suprafeţe
etajul stejarului şi fagului, în regiunile deluroase mai înalte. .
Pădurea de amestec cu fag şi conifere – se află la contactul cu Obcina Mare, pe
dealurile cu structură piemontană (Ciungi). Alături de fag intră bradul şi
molidul pe terenurile înalte şi gorunul, teiul, frasinul pe cele mai joase .Pădurea de fag pură apare ca insule în
Podişul Dragomirnei, Dealu Mare, Culmea Tătăruşi şi în Podişul Central
Moldovenesc la înălţimi mai mari de 400 m .
Condiţiile climatice (temperaturile mai mici şi
umiditatea) au permis existenţa ei la altitudini atât de joase. Se asociază
frecvent cu gorunul, carpenul, mesteacănul. Arbuştii (alun, soc, corn) sunt puţini
şi apar în sectoarele mai rare ale pădurii. De asemenea, pajiştile secundare
sunt sărace (predomină păruşca, păiuşul, pieptănăriţa, ovăsciorul). Există
câteva sectoare în care, în pădurea de fag, se păstrează elemente secundare
care sunt ocrotite (la Zamostea, Mitocu Dragomirnei, Oroftiana). Pădurea de
gorun şi stejar ocupă peste 80 % din arealul pădurilor.
La înălţime se amestecă cu gorunul şi chiar cu fagul, iar
către bază cu frasinul, teiul, arţarul etc.În culoarele rârilor apare şi o
vegetaţie hidrofila (iubitoare de apa) cu stuf, papura, rogoz şi arboricola de
esență moale: plop, arin, salcie. În Podişul Central Moldovenesc, la 300...400
m, pădurea are un caracter mixt, datorat prezenţei, în combinaţii diferite a
stejarului, gorunului şi fagului favorizate de condiţiile locale de relief și
rocă În cadrul Colinelor Tutovei şi în Dealurile Fălciului predomină pădurea de
gorun fie în amestec cu carpen, tei argintiu și frasin .
Fauna este reprezentată de:căprioară, mistreţ, vulpe,
pisică sălbatică, lup, dintre păsări (pupăza, mierla, cucul) – în padurile de
foioase, în silvostepa fiind habitatul iepurelui, popândăului, hârciogului și
specii de şoareci.
Populația şi
aşeazările,
Podişul Moldovei
reprezintă una din regiunile geografice a cărei populare s-a realizat încă din
cele mai vechi timpuri istorice.
Sunt renumite pe
plan mondial aşezările paleolitice de la Mitoc şi Ripiceni, apoi cele neolitice
de la Cucuteni, Ţuguieta, Hăbăşeşti, Stoicani, Măstăcani etc.
Ȋncă din
antichitate, a început să se contureze sistemul de aşezări din podiş, proces
favorizat de condiţiile naturale.
Aşezările primului
mileniu se încadrau în categoria satelor frecvente în regiunile împădurite (mai
ales la obârşia văilor) şi mai puţin în silvostepă. Unele dintre acestea, în
secolele XIII – XIV, au devenit oraşe.
În general, erau
aşezări cu mai puţin de 1.000 locuitori (excepţie Suceava care era capitala
statului şi care, în secolul XV, depăşea 4.000 locuitori).
Sfârşitul secolului
XIX şi prima parte a secolului XX a reprezentat o etapă importantă nu numai în
creşterea populaţiei, dar şi în sporirea numărului de aşezări.
În a doua parte a
secolului XX, schimbările social-politice şi economice survenite au făcut ca:
mai multe oraşe (reşedinţă de regiune, ulterior judeţ, unele municipii) să se
extindă şi să crească demografic rapid (rezultat al unei industrializări
forţate), iar unele aşezări rurale aflate în condiţii naturale favorabile, în
vecinătatea oraşelor sau în lungul arterelor de comunicaţie să crească. Multe
sate din regiunile deluroase fragmentate şi totodată situate la depărtare de
căile de comunicaţie însemnate au stagnat sau se află în regres sub raport
demografic şi economic. După Revoluţia din 1989 se produc mai multe modificări.
În mediul rural
apar evidente două aspecte – menţinerea la un nivel ridicat a satelor din
vecinătatea oraşelor mari din unităţile cu resurse importante (turistice,
meşteşugăreşti etc.) şi decăderea celor din est, sud şi depărtate de axele de
comunicaţie însemnate unde influenţele negative de natură morfoclimatică
(manifestări ale secetei, inundaţii, alunecări etc.) ca şi lipsa acută de
resurse financiare şi a înfăptuirii unei agriculturi moderne şi diversificate,
au coborât mult nivelul de viaţă.
De la peste 1,5
milioane la începutul secolului XX, numărul total al populaţiei a crescut la
peste 2,6 milioane în 1966 şi peste 3 milioane în prezent.
În 2002 populaţia
urbană era de numai 1.285.800 locuitori ca urmare a reîntoarcerii în sate sau a
plecării în străinătate a celor care au rămas fără loc de muncă.
În mediul rural,
ritmul creşterii din sec XX a fost mai ridicat în aşezările din vecinătatea
oraşelor din lungul căilor de comunicaţie sau în cele în care existau unităţi
industriale, de servicii în stare să absoarbă forţa de muncă (culoarele văilor
Suceava, Moldova, Siret, Bahlui, Bârlad). El a fost lent în cele din interiorul
regiunilor de podiş sau de deal (nordul Câmpiei Moldovei, Colinele Tutovei, o
parte din Culoarul Prutului, Podişul Covurlui etc.). După Revoluţie în multe
sate populaţia a crescut prin revenirea unor locuitori din oraşe deveniţi
şomeri şi fără posibilităţi de a mai ocupa un loc de muncă. Ritmul a fost mai
alert în regiunile cu resurse de sol sau unde turismul şi schimburile au
constituit baze însemnate de afirmare. În paralel, satele mici prin plecarea
tinerilor şi creşterea populaţiei îmbătrânite au trecut în fază de depopulare
treptată (în centrul podişurilor şi dealurilor din sud, pe valea Prutului).
Densitatea
populaţiei, relevă modificări mari între situaţia de la începutul secolului XX
şi cea din ultimele decenii. Pe ansamblul podişului, aceasta a crescut de la
peste 50 loc./km2 la peste 115 loc./km2, dar există diferenţe la nivelul
unităţilor acestuia (în 1912 peste 100 loc./km2 şi chiar peste 125 loc./km2 în
Podişul Sucevei, culoarele văilor Moldova, Siret, 50 – 75 loc./km2 în cea mai
mare parte a Podişului Central Moldovenesc şi sub 50 loc./km2 în centrul şi
nordul Câmpiei Moldovei, valea Prutului etc.; după 1970 s-a ajuns ca în marile
oraşe să se depăşească 500 loc./km2, în Podişul Sucevei, culoarele văilor
Moldova, Siret şi la contactul Câmpiei Moldovei cu unităţile limitrofe să fie
în jur de 150 loc./km2 sau chiar mai mult, pe cea mai mare parte a spaţiului
dintre Siret şi Prut să se situeze la 50 – 100 loc./km2 şi numai insular
(Colinele Tutovei, Podişul Covurluiului, Dealurile Fălciului etc.) să scadă sub
50 loc./km2. Modificări mici sunt după anul 2000.
Bilanţul demografic
natural are valori între 8 şi 17 ‰, depăşind situaţia la nivelul ţării.
Aşezările urbane,
ȋn Podişul Moldovei la finele secolului erau 26 de oraşe, dar numărul lor s-a
mărit subiectiv în ultimele decenii, azi fiind de 33. Numărul de locuitori înainte
de anul 2000 la marea majoritate a crescut mult atât pe seama sporului
migratoriu, cât şi a celui natural.
După Revoluţie, în
toate oraşele numărul de locuitori a scăzut, dar diferit în funcţie de
posibilităţile de folosire a forţei de muncă disponibile.Noile centre urbane
provenite din promovarea la acest rang a unor comune în special cu populaţie
numeroasă a menţinut ridicată cota populaţiei urbane, dar a coborât pe ansamblu
valoarea caracteristicilor social – economice şi culturale.
După funcţiile economice
principale, aşezările urbane se pot grupa în: oraşe cu funcţii complexe (Iaşi,
Suceava, Botoşani, Vaslui), la care se pot diferenţia sectoare cu concentrare
mai mare a unităţilor industriale, comerciale, administrative, rezidenţiale;
oraşe în care activităţile industriale au un rol esenţial (Bârlad, Roman),
oraşe în care serviciile, activităţile agricole se îmbină cu cele industriale
(Siret, Bereşti, Paşcani, Dolhasca, Milişăuţi, Rădăuţi ş.a.) etc.
Aşezările rurale,
ȋn Podişul Moldovei satele (concentrează 54 % din populaţie) se desfăşoară pe
toate formele de relief, dar frecvente sunt: pe terasele şi luncile înalte din
lungul văilor principale (cele mai extinse), la obârşia multor văi torenţiale
(în interiorul dealurilor sau podişurilor), pe versanţi (Coasta Iaşilor,
Dealurile Botoşaniului, versanţii Prutului, Bârladului etc.) sau pe podurile
interfluviale cu caracter structural (Podişul Central Moldovenesc, Podişul
Sucevei).
După funcţiile
economice, marea majoritate sunt cele cu activităţi agricole dominante, dar cu
unele diferenţieri – cerealiere, cerealiere şi viticole (Câmpia Moldovei,
Podişul Bârladului), cerealier – pomicole (Podişul Sucevei, pe contactul
Câmpiei Moldovei cu unităţile limitrofe) cerealier şi creşterea animalelor
(Podişul Sucevei, Culoarul Moldovei) etc.
Economia – caractere generale,
După anul 2000 s-a
înregistrat privatizarea celor mai multe unităţi industriale, desfiinţarea
celor considerate ca nerentabile (îndeosebi în oraşele mici). Ca urmare,
valoarea producţiei a scăzut dramatic, interprinderile anterioare au fost
înlocuite cu diverse depozite, ateliere şi unităţi mici profilate pe sisteme de
ansamblare sau de creare de bunuri vandabile imediat. Marile combinate au fost
fie închise ca urmare a falimentării lor fie au fost divizate în fabrici mici
cu un specific economic limitat. Dacă în marile oraşe au supravieţuit unele
ramuri industriale dar cu profil productiv modificat, în celelalte schimbările
au fost profunde, aici rămânând de bază unităţile mici din domeniul industriei
alimentare, materialelor de construcţii.
Podişul Moldovei
constituie o însemnată regiune agricolă a ţării (dă peste 15 % din producţia
agricolă a României). Condiţiile naturale sunt extrem de favorabile: în
culoarele văilor şi în regiunile joase – culturilor cerelariere, unor plante
tehnice cum ar fi sfecla de zahăr, floarea–soarelui, inul, cânepa etc., apoi pe
versanţii dealurilor – vița de vie – pomiculturii, iar în luncile marilor râuri
– legumiculturii. Păşunile şi fâneţele din dealurile înalte, ca şi diversele
culturi furajere au favorizat creşterea animalelor, care era ocupaţie
tradiţională.
Structura generală
a căilor de comunicaţie s-a realizat de-a lungul secolelor pe măsura apariţiei
şi dezvoltării de aşezări, ea fiind, în cea mai mare măsură legată de culoarele
de vale şi de contactele dintre unităţile naturale. Modernizarea ei şi
impunerea câtorva artere magistrale sunt, însă, legate de secolul XX (pe Siret,
Suceava, Moldova, Bistriţa, Bârlad, Câmpia Moldovei etc.). După anul 2000 a
început un proces de modernizare a lor plecând de la reţeaua drumurilor
naţionale. Există un program complex care vizează realizarea de autostrăzi (în
lungul Siretului, pe Bârlad spre Iaşi, de legături cu Transilvania),
modernizarea magistralelor feroviare şi dezvoltarea aeroporturilor.
Deci, după
Revoluţie, s-au produs treptat modificări esenţiale care au vizat tipul de
proprietate, ponderea în structura economiei a ramurilor acestora, distribuţia
şi gradul de utilizare a forţei de muncă etc. Pe ansamblu este o economie de
tip capitalist care îşi păstrează caracterul agrar industrial şi unde o bună
parte din forţa de muncă rămâne nefolosită, ceea ce au facilitat pe de-o parte
migrarea în străinătate pe diferite intervale de timp, iar pe de alta şomajul
şi condiţii de viaţă dificile pentru numeroşi locuitori (îndeosebi în judeţele
Vaslui şi Botoşani).
Potenţialul
turistic,
Podişul Moldovei se încadrează în Provincia
turistică Moldova care dispune nu numai de un valoros potenţial turistic
natural şi social-istoric, dar şi de un bogat echipament (capacităţi de cazare,
reţea de drumuri, unităţi de servire etc.).
Cel mai important centru turistic din Podişul
Sucevei este municipiul Suceava (fostă capitală a Moldovei în secolele XIV –
XVI, ruinele cetăţii medievale lângă care se află monumentul lui Ştefan cel
Mare, muzeul satului bucovinean şi parcul dendrologic, mai multe biserici
ctitorii ale voievozilor Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Vasile Lupu, parcul
Arini şi un muzeu cu valoroase exponate de istorie, artă, ştiinţele naturii
etc.). Spre nord-vest sunt: Mânăstirea Dragomirna (sec. XVII), bisericile
Pătrăuţi (sec. XV), Arbore (sec. XVI), Solca (sec. XVII), Rădăuţi (sec. XIV),
Siret (sec. XIV – XV). Se adaugă staţiunea climaterică Solca, centrul de
ceramică neagră de la Marginea, herghelia de la Rădăuţi. La sud de Suceava se
află rezervaţia floristică Bosanci–Ponoare, casa memorială şi muzeul Ciprian
Porumbescu, oraşul Fălticeni, mănăstirea Probota ctitorie a lui Petru Rareş.
Cel mai important centru turistic din Câmpia Moldovei
(şi din întreg podişul) este municipiul Iaşi, capitală a Moldovei în secolele
XVI – XIX. Aici există numeroase clădiri şi monumente cu valoare istorică şi
ahitectonică din secolele XV – XX (fragmente din zidurile Curţii Domneşti,
biserica Sf. Nicolae Domnesc, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, biserici şi
mânăstiri renumite, precum Galata a lui Petru Şchiopul, Trei Ierarhi şi Golia
ridicate de Vasile Lupu, Cetăţuia – ctitorie a lui Duca Vodă, palate din
secolele XIX şi XX, cel mai mare şi mai renumit fiind Palatul Culturii,
instalaţiile balneare de la Nicolina, Parcul Copou, Grădina Botanică – cea mai
mare din ţară, case memorilale precum „bojdeuca” lui Creangă, numeroase statui
de voievozi şi oameni de cultură şi ştiinţă etc.). În vecinătate sunt mai multe
lacuri de agrement (Ciric), rezervaţii naturale (Valea lui David, Repedea).
În vestul Câmpiei Moldovei sunt mai multe obiective
turistice. La Ruginoasa, există muzeul memorial „Al.I.Cuza”, la Cucuteni un
muzeu al culturi neolitice, la Hârlău ctitorii ale lui Ştefan cel Mare şi Petru
Rareş, la Cotnari o întinsă podgorie renumită încă din sec. XV, în municipiul
Botoşani sunt biserici din sec. XVI, casa memorială „N.Iorga”, la Ipoteşti se
află Complexul memorial a lui Mihai Eminescu, în Dorohoi există o ctitorie a
lui Ştefan cel Mare, o biserică din lemn din sec. XVIII şi muzeul memorial
„George Enescu”.
În sudul Podişului Moldovei, obiectivele turistice
mai însemnate sunt dispersate în câteva localităţi, majoritatea în lungul
Bârladului. Astfel, în Vaslui există o ctitorie a lui Ştefan cel Mare şi
monumentul voievodului; în apropiere de Podu Înalt se află un monument ridicat
în amintirea victoriei acestuia asupra oştii otomane la 1476. În Bârlad,
alături de câteva monumente religioase din secolele XVI – XVII există un parc
renumit şi edificii din secolele XIX – XX iar la Huşi, cunoscut încă din timpul
lui Ştefan cel Mare pentru podgoriile sale, sunt o vinotecă de ordin naţional
şi edificii din secolele XV – XIX.
Bibliografie:
-Vasile
Băcăuanu ,Podișul
Moldovei,Editura științifică și enciclopedică,București,1980
- Silviu
Neguț,Manual pentru clasa a VIII-a geografie,Editura Humanitas,București,2004,
-Geografia
Romȃniei – Geografia fizică vol I – Ed. Academiei 1983.
-Băcăuanu V. – Cȃmpia Moldovei
– Studiu geomorphologic, Ed. Academiei Bucureşti
-Marius Iulian Săndulache –
Populația şi aşezările – Universitatea Bucureşti – (internet).
-Sficlea V. (1980) – Podişul
Covurluiului – Studiu geomorphologic – Ed. Ştiințifică şi Enciclopedică
Bucureşti.
Comentarii
Trimiteți un comentariu