ION - CARACTERIZAREA PERSONAJULUI

   Romanul Ion, de Liviu Rebreanu, publicat in anul 1920 este considerat ca fiind una dintre capodoperele literaturii romane cu caracter realist,fiind un a dintre operele care ilustrează esențialistic cu obiectivitate frescele satului. Tipologia oamenilor careevoluează pe parcursul textului posedă trăsături definitorii specifice spațiului românesc. Creația autorului are scopul de a impresiona prin unicitatea destinelor, trecerea prin etape cheie ale vieții, construind tradiții și observând specificul spațiului rural interbelic. Astfel, redă o viziune panoramic de ansamblu a realității, Călinescu afirmând că este o epopee, maui degrabă decât un roman, care îl consacră pe Rebreanu ca pe un poet epic al omului teluric și ca fiindîntemeiată pe eternul calendar uman, , tot aici cântând nașterea, nunta și moartea. Opera Ion astfel se oprește asupra condiției țăranului român.

Personajul, instanță narativă cu grad ridicat de independență, ființe de hârtie cum le numște Rolland Barth , ilustrând o perte a personalității demiurgului, pe care este centrată atenția cititorului. Acest lucru îl remarcăm încă din titlu, Ion, a cărui personalitate este reprezentativă satului românesc prin nevoia de pământ, sursă a existenței țăranului, de care este atașași pe care îl privește ca fiind ceva sacru, acesta inspirându-se în construcția acestuia chiar din peisaje din realitate, care l-au marcat prin profunzimea acestora, emoția lor fiind desăvârșită. Imaginea țăranului sărutând pământul, situația unei fete sărace de țăran făcute de rușine, discuțiile cu un țăran sărac numit Ion Pop al Glanetașului despre neputința de a-și depăși condiția în ciuda muncii sau a calităților, sunt elemente familiare satului tradițional românesc. Există speculații că numele personajului ar fi ales prin punerea în oglindă. Ion ar fi echivalentul lui Noi. Ion este reprezentarea unei societăși materialiste care a renunțat la concepte. idealuri și principii, dezumanizându-se complet și privind viața ca pe un joc al oprtunităților, acesta renunțând la principii pentru a se împlini pe plan material, în primul rând. Astfel ,titlul cheie de lectură, ne arată că personajul Ion, chiar dacă are originea în realitate, reprezintă o viziune de ansamblu a dependenței de material a unei lumi întregi, care uită ceea ce înseamnă a fi om sau de necesitatea împlinirii într-un mod armonios a existenței. Complexitate protagonistului este urmărită pe mai multe planuri, pe parcursul capitolelo0r, alături de alte destine, autorul evidențiindu-i detaliat reacțiile în funcție de situații pentru a-i reda în ansamblu tipologia, astfel regăsim o detaliere profundă la nivelul caracterizăriidirecte,cât și indirecte. D. Mincu afirmă că nicăieri în literatura română viața satului n-a fost evocată cu atâta forță realistă, atât de riguros și de pătrunzător, iar E. Lovinescu fără strălucire artistică, fără stil, dar care ne dă impresia vieții în toate dimensiunile ei, cei doi evidențiind astfel forțapersonajului principal., a cărui trăsături, gânduri ș condiție umană ies în evidență. Astfel, în roman găsim scene reprezentative, cele două părți Glasul pământului și Glasul iubirii, fac trimitere la dorințele interioare ale protagonistului, luptându-se prin intensitatea lor și luânddecizia că idealul ar fi să le împlineascp pe ambele, dar ajunge la un lamentabil eșec, reușind să își dea seama prea târziu de gravitatea faptelor, în momentul agoniei sale, când îndură tot ceea ce a făcut, astfel evenimentele care îl conturează sunt ilustrate în momente cheie precum sărutarea pâmântului și nunta, care marchează mentalitatea sa.

Scena sărutării pământului este ilustrată pe parcursul romanului în cele două părți ale cărții, prin două ipostaze, care figurează în funcție de perspective.  Una dintre elșe apare în apitolul Zvârcolirea, cel de-al doilea din glasul pământului, care aduce o analiză completă a trecutului, care a avut caracter formato al acestuia, unele trăsături ale părților, existând bine implementate în acesta, din acest punct de vedere putem rpivi o moștenire a  mentalității cât și cum a fost creată. Prima parte a capitolului dorește a ne ilustra oarecum o antiteză între Ion și tatăl acestuia,conturată de către mamă sau Zenobia,aceasta trezindu-i pentru a rezolva problemele gospodăriei, ea privindu-l pe Ion cu multă dragoste și conștientiza că este harnic știa bine că băiatul,l fiind vorba de muncănu codește și nu lenevește ca Glnetașu.  Astfel Zenobia contrapunctează această trăsătură,alături de autor care îl identifică ca fiind cineva care îl onsideră munca ca fiind o necesitate își birui repede lenea somnoroasă., cei doi din perspectivă dirtectă identificând-i astfel, spiritul muncitor. Autorul astfel va face o trimitere la destinul tatțlui care ăl va determina să aibă această trăsătură de a iubi munca, cât și pământul. Glanetașulk înainte de muncă fusese curățel și isteț, dar sărac iască și lenevitor de n-avea pereche. Fugea de munca grea, acesta nepărând a fi de încredere, ei cunsocându-l. Putem privi că acesta s-a căsătorit din interes pentru avere, Zenobia având o mulțime de moșii. El a fost luat soț de Zenobia fără voia părinților, care știau c acesta nu este o persoană de încrede, ei cunoscându-l. Zenobia credea în schimbarea Glanetașului, care după moartea părinților va dori să nu aibă datorii și se va apuca de băut, va vinde din moșii pentru satisfacerea viciului, lucrui care ăl va marca pe Ion, pentru că astfel vor deveni săraci. Astfel, Ion va înțelege averea și pământul ca un scop în viață,  glasul ământului va pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare copleșindu-l. Acesta se bucură de vederea acestuia, cât pământ Doamne, replică ce îi va anmticipa setea teribilă pentru acesta, cât și dragostea pe care a dobândit-o în decursul timpului, acesta fiin numai în stadiul unei profunde dorințe. Astfel, pământul, reprezintă în satul lui Rebreanu o obsesie, un etalon după care se stabilesc relații, însemnând sau nu demnitatea traiului. lipsa lui Ion de pâmânr, zdruncinând ordinea sătească, cât și o familie întemeiată pe interes. Aceasta a fost cauza principală a alegerii Anei și nu a Floricăi o cvrăiasă în inima sa, cu care își va continua relația dupîă nuntă. 

A dopua ipostază este ilustrată după împlinirea scopului propus, fiid un moment care marchează venirea judecății acestuia, cât și venirea unor momente crude în viața lui Ion. Pentru început se simțea biruitor ca un erou din basme, crezând că faptele sale ar putea aduce împlinirea acestuia, deși acum se instalează lăcomia caracteristică personajului, aducând astfel semne ale viitorului său care nu îi va mai surâde în față. Mâinile pline de pământ sunt comparate cu mănuși de doliu, chiar dacă acest semn este premonitopriu morții, el simțea o oarecare adiere întunecată, pe care nu o va băga îbn seamă știind că roata se va întoarce împotriva sa.

Scena nunții este una dintre cele în care se constituie portretul adevărat al lui Ion, în ochii Anei, care își dă seama de greșeală, pe care nu o va mai putea îndrepta niciodată. Nunta este cea care îi va modifica vziunea, simțind că Ion este un oportunist.Ion va dansa dansul mirilor cu Florica, în loc să o facă cu Ana, sub pretext că este însărcinată. Lui Ion îi vor fi saurprinse găndurile, oferind o caracterizare indirectă, în mintea acestuia fiind o luptă între glasul pământului ți glasul iubirii. 

Așadar, din perspectiva amplă caracterologică, directă și indirectă, analizând gândurile, limbajul îl construiesc pe Ion ca un om lipsit de umanitate, lipsit de valori și de principii, reflectând o viziune a unei ființe oportuniste.