amunprieten

                                                        Valuri călătoare Pădurile învelite în ceanura lacrimilor,care au zguduit pământul alcătuit din pietrele albe ale umbrei speranței,animalele care se tăvălesc pe jos în urma unor chinuri,care au ucis cetățile flăcărilor ultimilor păsări ,haosul cerului lipsit de un determimism și de jocul cauză-arbitru,catastrofă a umanității, a făcut   să răsară în anecdota zilei de ieri un ou de faianță,împrejmuit de hotarele necunoscute ale urletului,ce ne-a cutremurat   pe toți indiferent de statutul nostru.Asemenea lui Atlas această ființă a perfecțiunii și contrastantă cu restul purta întraga lume lipsită de aerul fericirii,pe care nu o să-l respire aproape niciodată.Locul acela umbrit de misterul morții ,un alt început ascuns in cenușa râului Styx ce circula pe sus te făcea să te gândești la supraviețuirea ființei atât de mici ,care purta păcatul primordialului,al infuziei mucegaiului care începea a face acel loc putred ,deș

Un soare androgin             O stea a r ăsărit în ochii mei, plânși din pricina unei boli necunoscute, care m-a făcut a fi înflăcărată într-o lume cu nori de necuvinte, ce m-au făcut a dispărea pentru o secundă în univers și m-au determinat să privesc lucid acei ochi înmurmurați ai tăi, ce au aprins o furtună în a mea temniță, în care m-ai ascuns, aprinzând lumânările, în care am stat înfrigurată, în sala de oglinzi a sufletului meu, o piesă de puzzle fără loc în cruntul univers căruia i-ai putea face un loc. Cuvinte tainice mi-ai șoptit la izvorul destinelor, eu o simplă căprioară și tu un vânător, pe care Eros l-a pus să mă vâneze, pe mine, pentru a te observa în toată splendoarea ta, atât de neînțeleasă și atât de fragilă pentru mine, încât mă faci să mă lipsesc în cel mai ciudat mod de tine, o soare!             Sunt sigură că m-ai urmărit atâta timp în adâncul univers și mi-ai zis că umbra ta va fi și a mea ... și mi-ai amintit că ne vom reîntâlni într-un sc

Iubirea și după moarte             Iubirea este sentimental armoniei, o gam ă de cântece ale unor păsări efemere, ale căror cântec rămâne o brățară a unor conexiuni ce au creat aurul raiului ieșit din negurile lumii de ieri, în care au existat fericirea alchimiei și ființa, care a dorit să murmure sărutul cald al unui trandafir plâns, a unificat două stele pentru o întreagă umanitate și s-au urmărit până au devenit niște umbre anonime, urme ale flăcării mereu penultime a unui Pheonix ce a dorit a vedea și el cu ochii învolburați dansul focului unui vestale, în ale cărui pambilici roșii a întemeiat pământul infintului timp, ce așteaptă ca și noi, pentru a rămâne o veșnicie în tabloul armoniei, în care își va putea găsi și el perechea necunoscută, geamănă a sa. El este ca geniul, Hyperion, care stă îngândurat pe al său jilț de marmură în care este înlănțuit de nisipul, șarpe al unei clepsidre, de pletele albe și sfinte, care îi vestesc veșnicia și parcă tare ți-ar fi dorit să redev

Reflecții Întotdeuna, când mă uit la oglinzile sufletului, care proiecteaza soarele unic al lui Mereu da Flor, noul meu discipol, obișnuiesc să îmi amintesc de locul întunecat, în care mă aflam și așteptam singur să se deschidă ușa unui tren pentru a ma lua in strabaterea tuturor locurilor nevazute,iar acum le stiu,dar niciodata nu le voi sti in pronfunzime. Sunt sigur că discipolul meu, care a gustat pentru prima dată din roadele copacilor,care a făcut astăzi un prim pas le va ști în profunzime.   Am   deschis astăzi cortinele roșiatice cărămizii ale unui sânge demn de sentimente țesut cu alte gânduri pentru că o vor face să îmi ceară cât mai multe detalii, iar într-o zi am să îi făgăduiesc alesei mele rolul meu să-l ducă și pentru alții,care plâng și sunt înfrigurați pe străzile unei cetăți fără culoare. Astăzi am devenit și eu alchimist, am început să transform cărămizile ei de cenușă în aur, chiar în diamante și poate ea va prețui acest lucru, dacă nu cine? Îmi dau se

Viata este o sinteza a procedelor biologice, care caracterizeaza organismele si este prezenta de la nastere pana la moarte.Ideea de viata poate fi interpretata dinpunctul de vedere al mai multor credinte ,dar se stie ca este scurta fiind asemanatoare unui vis.Viata este efemera si are un sfarsit,la fel ca orice lucru   de pe pmant.Nu exista nimic etern decat sufletul,care va ramane mereu la fel ca o amintire.Marcus aurelianus spune ca ,,N-ar trebui sa te temi de moarte,ci mai degraba ca n-ai inceput inca sa traiesti.”Fraza aceasta impune cateva ambiguitati in interpretare,dar replica explica cum singurul lucru sigur este”moartea” sau “sfarsitul”,intrucat viata ne da libertatea de a incerca tot ce ne dorim si de a ne Aventura in expeditia lumii cunoasterii.Totusi dupa moarte nu se stie ce va urma si ne gandim la un sfarsit absolut.O asociem cu terminarea unui lucru pozitiv,fiind aspectul perisabil si distructibil al vietii umane.Ii dam dimensiunea de portal catre alta lume si ne ind

Î mbinarea sacrului cu profanul în opera lui Eliade,creația ,,La țiganci” pentru reprezentarea drumului sufletului Mircea Eliade este unul dintre scriitorii reprezentativi ai curentului modernism, stilul sau axându-se pe proza care îmbina într-un mod original: mitul, folclorul, concepte de natură filozofică alături de o analiză a pshicului ,,ființei de hârtie”, astfel impresionează la nivelul autenticității sale în literatura română, el fiind unul dintre reprezentanții prozei fantastice. Personajele primesc în construcție o anumită notă de personaliatate, fiind atent la inițierea categoriei din care fac parte. Ceea ce ar putea reprezenta un punct de interes în opera lui Eliade este inițierea unei relații foarte strânse între real și fantastic, acesta putând fi foarte greu de desprins, totul purtând masca cotidianului, care pare a avea urmele unei prezențe mistice. Realitatea este ușor denaturată, abia la final dându-ne seama de prezența acestui fenomen. Una dintre creați

Urmele trecutului   Regretăm. Regretăm întotdeauna trecutul memoriilor,morminte ale unor senzatii, imagini, evenimente, atât de întunecate ca și haosul zilei de ieri, în care circulă niște cărți poștale-false anectode rămase ca niște pietre in urma râului destinului creat de noi și de ,,Anonimul’’ , care a prevăzut infintul in finit si ne-a creat plăcerea amintirii, discomfortul uitării,toate atât de trecute rămase in umbra noastră, o plapumă a ființei..... Unii dintre noi simțim nevoia repetarii unor pași făcuți catre apus și totuși refuzăm   să îi repetăm   pentru că noi găsim n motive, pentu că dorim sa retrăim nostalgia introspecției asemenea unui șarpe, ce ne dă târcoale, în cele din urmă ajungem înconjurați de niște fluturi de amintire, prăfuiți ca și ruina..... Deseori ne creăm o falsă amintire, caligramă a nimănui, iluzie a valurilor oceanului îndepărtat, pe care se plimbă a noastră barcă , rămânând unicul martor al unei furtuni de culoare, stropi de gheață de per